100 de ani de efecte speciale

Mărturisesc, poate pentru prima data în faţa oamenilor, că sunt pasionat de cinematografie. Mi-aş dori atât de mult să stau măcar o zi lângă un regizor în timp ce coordonează filmările şi măcar două zile în studioul post-producţie, acolo unde se execută toate efectele speciale din fiecare film.

Şi nu mă refer aici la regizorii români (care au bugete de 100.000 lei vechi), care fac şi filme bune, nu numai bălării, ci mi-aş dori o zi de filmări la un film cu un buget de câteva zeci de milioane de dolari. Cred că nu există pofte ale actorilor şi dorinţe ale echipei care să nu fie îndeplinite atunci când ai un buget atât de mare pentru o singură producţie.

Sunt un mare iubitor de efecte speciale, de asemenea. Ştiu că filmele adevărate au o cu totul altă înclinaţie decât încărcarea peliculei cu efecte, însă cele mai bune producţii (nu numai de la Hollywood, normal) îşi întregesc calitatea tocmai prin crearea de efecte speciale care să prindă la public şi care să placă efectiv şi criticilor în materie.

Cineva a făcut un mic rezumat destul de îndrăzneţ al istoriei efectelor speciale în cei 100 de ani de kinomotografie. Mie-mi place.