De vina-i „Pe aripile vantului”

” – S-a întâmplat ceva? Ce este Scarlett, ai să-mi spui un secret?
– Oh, Ashley…Ashley! Te iubesc!
– Scarlett!”

…………………………………………………………………………..
Ooof, de ce nu-l iubeşte pe Rhett? Cât şarm, câtă eleganţă…Mmmmmm…..Ce frumos, o cere de nevastă! Era şi cazul, Ashley e naspa, aşa sters cumva… O, nuuu! De ce a trebuit să moară Bonnie?? (îmi şterg nasul a enspea mia oară)…Oooo, nuu! Nuu Melanie…!!! ( Şi mă mai înec puţin cu lacrimile de crocodil, pachetul de şerveţele e deja gata…)…De ceee??? De ce acum, când îşi dă şi ea seama că-l iubeşte, că l-a iubit de atâta timp…Nu, NU PLECAAA!!! (ultima soluţie, mâneca de la pijama…) Nu plecaaa…Ea te iubeşteee!!!!

Şi uite aşa mi-am pierdut 4 ore azi-noapte, uitându-mă la “Pe aripile vântului… O carte şi un film pe care le-am evitat până la aceşti 21 de ani…
De ce? Pentru că de fiecare dată când se pomenea de cartea asta şi în general persoanele de sex feminin pomeneau, auzeam că e dragoste multă, interzisă, imposibilă, telenovelism…Că e cartea preferată a tuturor femeilor, că au citit-o şi au răscitit-o şi că de fiecare dată au plâns şi au răsplâns…WTF?!
Veac şi-n vecii vecilor! Să n-aud de ea!!! – îmi ziceam în sinea mea. Mi se părea foarte siropos felul în care era descrisă cartea asta, dar, mai ales filmul…Plus că, nu ştiu de ce, în creierul meu era setat că “Pe aripile vântului” e tot aia cu mega colecţia de romane tâmpite a mamei mele, semnate Danielle Steel, care ocupă jumătate din biblioteca de acasă şi vreun sfert din mansardă, din păcate. Plus că, din cauza asta, îmi amintesc în anul I la Litere, când am dat examen la LEC ( Literatură Engleză Comparată ), aveam de ales să scriu despre “Gone with the wind” sau despre “Wuthering Heights” ( La răscruce de vânturi ), iar eu am ales-o pe a doua, fiindcă îmi suna aşa mai realist romanul (cică) şi nici nu mă chinuisem să citesc “Pe aripile vântului”, nici în română, deloc în engleză. Plus că, Clark Gable e actorul preferat al mamei mele – dar acum o înţeleg. Plus că mă enerva vâlva care se producea în jurul filmului, de fiecare dată când era difuzat pe la TV. Plus că mi-am dat seama că până şi taică-miu e înnebunit după “Pe aripile vântului”!!???…
În fine. Promit că o să citesc cartea cu prima ocazie.
Deci, trăiască seara de sâmbătă, acasă cu familia. Trăiască Pro Cinema, că altfel nu aveam curiozitate să caut filmul. Trăiască torrents.to, că altfel nu puteam să fac rost de film. Trăiască laptopul meu, că-i sănătos şi mă pot uita la filme faine. Trăiască omul care a inventat serveţele de unică folosinţă…Trăiască filmele faine, care te emoţionează şi sensibilizează!…Trăiască, trăiască, trăiască…

Şi uite aşa mi-am pierdut 4 ore azi-noapte, uitându-mă la “Pe aripile vântului”… Am plâns şi am jelit de numai eu ştiu cum … Iniţial mi-am pus filmul, pe post de somnifer. Şi asta era pe la vreo 4 dimineaţa. Şi atâta de tare m-a prins că n-am mai reuşit să închid un ochi, iar la 8 coborâsem în bucătărie, să-mi beau cafeaua.

Şi uite aşa mi-am pierdut 4 ore azi-noapte, uitându-mă la “Pe aripile vântului”… Aşa că pot să scrijelesc pe perete, exact ca deţinutii, încă o noapte albă pentru luna asta, în ciclul de insomnii vesele de care sufăr… Ş-acuma scriu aici ca un robot, parcă aş fi pusă pe pilot automat. N-are rost să mă mai pun să dorm, cu toate că ar fi trebuit să fiu fresh, că mai un pic o să conduc cca. 100 de km. Numai bine, diseară o să cad ruptă, devreme. Şi poate aşa îmi normalizez programul. Dar n-are rost să mă mai gândesc la toate astea.
Dar trebuie să mă gândesc, trebuie să mă gândesc!” Oare o să rezist în halul ăsta până diseară?