Ucigasul de cai

Câteodată mi-aş dori ca România să aibă parte de o conducere ultralegionară, pentru a trezi în retarzii care populează spaţiul intra şi extra carpatic puţină disciplină.

Nu mă refer la o disciplină survenită în urma unui proces îndelungat de civilizare a omului cu sapa pe umăr şi cu toporul la brăcinar, ci una dictată de nişte zdravene bătăi cu vene de bou, cu bâta la tălpi ori celebrele “25 la fund” ale lui Zelea Codreanu.

Într-o cultură în care abuzăm de săraca Mioriţa şi tot basmul ei necivilizat, într-o societate căreia i-au fost furate câteva etape bune de evoluţie, cred – şi îmi susţin opinia – ca avem nevoie de-un Antonescu la pătrat. Nu, nu sunt mare admirator al faptelor mareşalului, dar sunt un mare fan al efectelor pe care le-a creat regimul Antonescu.

Îmi povestea tata că, pe vremea când îi mijea copilăria, sub disciplina lui Antonescu şi a legionarilor, la sat nu aveai voie să te plimbi după ora 9 seara ori să faci gălăgie de capul tău, că ai băut la crâşma de pe colţ şi te crezi prim solist la opera lui Costel Busuioc.

Cel mai bun remediu pentru freelancerii în disciplină era o excursie cu bonusuri multiple şi cu vauchere de mare valoare la postul de jandarmi din sat. După ce te-au înşfăcat, cei de acasă, ai tăi, scoteau lumânările de la naftalină, tăiau oaia cea mai mare, ca să te îmbrace în pielea ei după ce te-aduc maistării acasă, pregăteau fachiolul, perniţa albă şi costumul popular cu care te vor împacheta în patru scânduri.

Se ştia că după ce vei vedea lumina soarelui din beciul postului de jandarmi, popa îşi pregăteşte glasul şi cheamă cântăreţul după prapori, pregăteşte năsălia, tămâie pentru cădelniţă şi Molitfelnicul din care să-ţi cânte “…în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durere, suspinarea şi întristarea”. Cu alte cuvinte, îţi pregătea o lume mai bună, în care vei putea face experimente în voie cu piticii de pe creier.

Cât mi-aş dori ca acest vajnic exemplar al mezozoicului să simtă sângele cald pe degetele picioarelor după 25 de lovituri cu vene de bou. Cât mi-aş dori ca, după cele 25 de plesnituri, să i se ia amprenta de pe tălpi cu ciomegele cu cuie pe laterale. Apoi puţină întinsoare la carcera cu gheaţă, combinată cu un duş rece de la fântâna din curte şi reluarea meniului, cu alte garniseli.

Nu sunt de acord cu pedeapsa cu moartea, dar sunt de acord ca cine nu ştie de respect trebuie să ştie de frică. Retardul care şi-a înfometat calul 3 zile şi apoi l-a omorât cu toporul, că nu mai avea putere să tragă, merită toată stima jandarmilor legionari. Ăştia de acum sunt puicuţe cu fundiţă faţă de cum erau maistării bătăilor.